IFLC
România

19 ani…

A trecut puţin timp de la lansarea noastră. Dar pe cât de scurt a fost tot acest răstimp, pe atât de numeroase ne-au fost realizările.
Cum de-am înfăptuit toate acestea? Nu am putea spune. Atunci când adesea am fost întrebaţi „de ce?”, ne-am mulţumit să răspundem: „Poveştile! – Vrem să arătăm că poveştile pot fi adevărate!”

Aceasta pentru că noiştim:

Numai fluturaşii de o mie de culori ar putea zăpăci balaurii uriaşi. Insuliţele firave pot ţine piept celor mai năprasnice furtuni.

Am ştiut de la bun început că vom avea sorţi de izbândă, împuterniciţi fiind de moştenirea dată de străbunii noştri.

Mai ştim şi că, chiar de-ar fi ca însăşi lumea să se năruie, nu e nevoie de o sumedenie de oameni să o reconstruiască. Mai ştim că, dacă ne suntem alături unii altora, poveştile se vor putea adeveri!

Da, am ştiut

Deşi nu am fost singurii

Noi, de fapt, nu am rămas niciodată singuri.

Când am lansat Olimpiada Turcească şi ne-au dat aripile, întâia oară, am putut zări şi alte mii de fluturi zburând de-a dreapta noastră, întorcând spatele răutăţii, mii de fluturi din toată lumea zburând împreună. Chiar dacă unii proveneau din ţări căzute pradă războiului sau din unele ginţi învrăjbite de când lumea, noi toți am vorbit de fapt  aceeaşi limbă, cântând acelaşi cântec, cunoscându-ne astfel pe noi înşine, făcând a răsări insule de pace, fără punţi de duşmănie între ele.

Toţi eram ca fluturaşii care nu-şi duc vieţile minuscule vreme de mai mult de trei zile. Dar, fiecare cu o moştenire de mai bine de o mie de ani, împreună am rescris epopei, unindu-ne în versuri, în cântec, piese de teatru şi în celelalte arte. Ne-am repovestit istoriile şi am făurit un nou tezaur.

Ignoranţa, sărăcia, discriminarea şi rasismul nu au ce căuta la cei care vor moşteni pământul.

Noi, moştenitorii pământului, credem că poveştile se pot adeveri, putem să ne luăm zborul, visând împreună.

Ne dăm seama că ne îmbogăţim dacă păstrăm cât mai multe din ceea ce ne-au hărăzit moştenirile lumii. Ştim, de bună seamă, că minunatele culori ale lumii ne-au fost încredinţate nouă. Cu cât e mai colorată, cu atât e mai paşnică şi mai feerică lumea aceasta.

Aripile ne bat mai straşnic pe zi ce trece, când întâlnim noi culturi şi învăţăm a vorbi noi limbi, fiecare dintre acestea deschizând o lume a ei, nouă. Noi suntem cei ce dăm culoare acestei lumi, care e oglindirea noastră.

Aşadar, iată-ne aici, din nou. 160 de ţări urmează a fi reprezentate, nu însă la Olimpiada Turcească, ci la Festivalul internaţional de limbăşi cultură!

Acum, când suntem întrebaţi: „De ce?” – noi răspundem întrebând: „De ce nu? Toate poveştile au sfârşit fericit – de ce să nu-l aibă şi povestea lumii adevărate?”.